Nuntă, La Gondola
Destine și îngeri
Într-o zi călduroasă de vară, sub un cer senin și plin de promisiuni, doi tineri deosebiți, Raluca și Daniel, au ales să își unească destinele într-o căsătorie cu multă iubire și speranță. A fost o zi în care m-am simțit foarte bine. M-am bucurat pe deplin de compania mirilor, a nașilor lor și a multor altor invitați cu care am purtat conversații interesante, pe diverse tematici.
Pe Daniel îl cunosc de foarte mulți ani, din perioada în care frecventam amândoi aceeași sală de fitness. A ajuns apoi să îmi fie model, în contextul în care eram la început de drum în lumea fotografiei și exersam arta portretisticii pe oricine își dorea să participe la o sesiune foto. Ce vremuri! Nici măcar lumini de studio nu aveam la acea vreme! Foloseam două lămpi puternice de grădină și hârtie de calc pentru difuzia luminii :))
După niște ani de pauză, ne-am reîntâlnit recent pentru o sesiune foto corporate. Fotografiile rezultate urmau să îl ajute pe Daniel în noul său business. Nu a trecut mult timp și am primit un telefon în care viitorul mire m-a anunțat că se căsătorește și că are nevoie de un fotograf de nuntă: „M-ai pozat golan, apoi businessman, iar acum este absolut necesar să mă pozezi mire!”.
Am început ziua nunții cu pregătirile, care au avut loc la casa nașilor, doi oameni foarte calzi și pozitivi. Raluca a încântat pe toată lumea cu apariția sa în rochie de mireasă, moment urmat de o horă indoor pe cinste și de o turtă absolut delicioasă. Ceremonia religioasă s-a desfășurat la Biserica Cașin, iar petrecerea de nuntă a fost găzduită în aer liber de restaurantul La Gondola, pe malul Lacului Floreasca.
Seara a avut o mulțime de momente memorabile, în special datorită unui invitat de marcă – Wilmark. Acesta, împreună cu trupa sa de dans, au energizat atmosfera și au creat o mulțime de ipostaze demne de imortalizat cu camera foto.
Momentul care mi-a rămas, însă, cel mai mult în minte a fost discursul mirelui, înainte de primul dans. Daniel și-a deschis sufletul și a povestit tuturor cum a cunoscut-o pe Raluca și cum acea clipă a însemnat enorm pentru el. Cum a realizat că ego-ul exagerat nu este decât o barieră în calea înălțării spirituale și cum Raluca a apărut în viața sa precum un înger. Un înger care l-a ridicat pe o culme de unde a putut vedea lumea mai limpede și mai conștient…
Casă de Piatră, Raluca și Daniel! Mulțumesc pentru această zi frumoasă!
Vezi alte nunți
fotograf nunta bucuresti, fotograf nunti, fotograf nunta